Obsidian a fost o carte care m-a aruncat intr-un reading slump de zile mari.Mi-a placut foarte mult, a fost amuzanta si distractiva, exact ceea ce promite o carte in care o adolescenta afla ca venicii ei sunt extraterestrii.Este genul de carte usor de citit, dar care, personal, mi-a luat foarte mult timp sa o termin.Poate nu eram in dispozitia necesara, pentru ca am zburat prin Onix.Am terminat-o in mai putin de o zi pentru ca e genul ala de carte la care mai intorci "doar o pagina" si sfarsesti prin a o pune jos la 3 dimineata, cu ochii rosii de somn, uitandu-te confuz in jur si nestiind in ce an esti.Katy si Daemon revin la fel de amuzanti, incapatanati si atrasi unul de celalalt ca in prima carte, doar ca de data asta lucrurile se complica cand Katy descopera ca ceva s-a intamplat cu ea dupa ultima lupta cu arumii.Arunca in acest mix si un tip nou si dragut si un Daemon gelos si ti-ai asigurat o dupa amiaza plina de aventuri.
Misterul ce se invarte in jurul lui Dawson incepe sa se clarifice incetul cu incetul si Katy descopera niste lucruri ce pot schimba relatia ei atat cu Daemon cat si cu Dee.Dee ramane personajul meu preferat, in ciuda, sau mai bine zis datorita asemanarilor ei cu Alice Cullen din seria Twilight.
Din clipa in care Blake ne-a fost prezentat am simtit ca ceva este diferit fata de el.Nu ma asteptam la intorsaturile de situatie care au urmat, dar asta este ceea ce este atat de captivant la cartile din seria Lux, faptul ca uneori intorsaturile de situatie sunt atat de evidente, incat nu iti dai seama de ele decat cand se intampla.
Am un vag sentiment ca nu in Opal nu o sa mai fiu atat de atasata de unele personaje dupa finalul din Onix, dar modul in care lucrurile s-au terminat ma face sa numar zilele pana la Opal. Jennifer L Armentrout chiar stie cum sa te faca sa tanjesti dupa urmatoarea carte in seriile ei.
Muțumim editurii Leda pentru carte!
Nota: 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu