Blogroll

luni, 27 ianuarie 2014

Noutăți la editura EPICA!



ACEASTA ESTE CARTEA PE CARE O AȘTEPTAI SĂ O CITEȘTI DE CÂND AI TERMINAT CINCIZECI DE UMBRE ALE LUI GREY ȘI E UȘOR SĂ TE IUBESC

 Unele lucruri merită să le aştepţi

Să plece la mii de kilometri depărtare de casă pentru a se înscrie la colegiu e singura cale prin care tânăra de nouăsprezece ani, Avery Morgansten, poate scăpa de ceea ce i s-a întâmplat, în urmă cu cinci ani, la o petrecere de Halloween, care i-a schimbat pentru totdeauna viaţa. Tot ce trebuie să facă e să ajungă la timp la cursuri, să se asigure că brăţara de la încheietura mâinii stângi e la locul ei, să nu atragă deloc atenţia asupra propriei persoane şi poate — dă Doamne! — să-şi facă nişte prieteni, pentru că, fără îndoială, asta ar fi o schimbare bine-venită. Singurul lucru de care n-are nevoie şi la care nu s-a gândit este să-i trezească interesul singurului băiat care ar putea să-i zdruncine fragilul viitor pe care şi-l construieşte pentru ea însăşi.

Unele lucruri merită încercate
Te astept_EPICA 
Cameron Hamilton —1,90 mde fizic pentru care poţi să leşini, completat cu o pereche de ochi şocant de albaştri. Și cu o remarcabilă abilitate de a o face pe Avery să-şi dorească lucruri despre care crezuse că-i fuseseră răpite irevocabil. Ea ştie c-ar trebui să stea departe de el, dar Cam e înnebunitor de omniprezent, cu farmecul lui, cu tachinările lui isteţe şi cu păcătoasa aceea de gropiţă în obraz, atât de… să-ţi vină s-o mănânci. Să se încurce cu el e periculos, dar când nu mai e cu putinţă să ignore tensiunea clocotitoare ce scoate scântei ori de câte ori sunt unul în preajma celuilalt, el face să iasă la lumină o latură a ei despre care ea habar n-avea că o are.
Unele lucruri n-ar trebui trecute sub tăcere niciodată
Dar când Avery începe să primească emailuri de ameninţare şi telefoane care o silesc să-şi înfrunte un trecut pe care ea îl voia îngropat, nu mai are de ales şi trebuie să admită că există cineva care nu-i îngăduie să uite de noaptea aceea când totul s-a schimbat. Când adevărul devastator va ieşi la iveală, o să mai scape ea şi de data asta întreagă, cu doar o cicatrice? Şi va putea Cam să fie acolo, s-o ajute să iasă la liman, sau va fi târât în adâncuri odată cu ea?

Iar pentru unele lucruri merită să lupţi


RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!RIOT!
Mă pierd în tine de Jasinda Wilder - din 1 martie!

luni, 20 ianuarie 2014

VA: Dragostea și loialitatea sunt mai puternice ca și legăturile de sânge

Câștigători concurs

Concurenți pentru:
Fericirea mea ești tu: Diana NM, Alexandra A., Andreea Ilie, Alexandra Gheorghiev, Chis Bogdana
Chemarea Cucului: Larisa, Gabi Gabriella, furelise, Diana DD, Adina Stamate, Alexa Ale

Câștigători:

                Chiș Bogdana                                                                               Adina Stamate
                          

duminică, 19 ianuarie 2014

VA: Noi TV spoturi




Paznicul farului de Camilla Lackberg


Paznicul farului     Cu cel mai recent roman al ei, Paznicul farului, Camilla Läckberg demonstrează din nou că este unul dintre cei mai buni autori suedezi de astăzi.


     Paznicul farului este continuarea mult aşteptată a seriei Fjällbacka şi a înregistrat vânzări spectaculoase.Ne întâlnim din nou cu inspectorul de poliţie Patrick Hedström, care s-a întors la birou după o lungă pauză, în care a încercat să-şi refacă forţele şi să aibă grijă de gemenii săi născuţi prematur.


     La secţie îl aşteaptă o nouă anchetă. Mats Sverin, directorul financiar al consiliului local, o persoană mult îndrăgită, a fost găsit mort în apartamentul său, cu un glonţ în ceafă.Împreună cu colegii săi, Patrik începe să cerceteze viaţa victimei, care avea mai multe secrete decât şi-ar fi putut imagina cineva.Secrete întunecate se găsesc peste tot - chiar şi insula Gråskär din vecinătatea orăşelului este un loc despre care au circulat întotdeauna cele mai sinistre zvonuri. Locuitorii spun că insula este bântuită de spiritele celor moţi care vor să le spună ceva celor vii...

Comandă aici!

GOT: fanmade

miercuri, 15 ianuarie 2014

In curand la Editura Trei

GABRIEL’S INFERNO, de Sylvain Reynard, bestsellerul romance care a cucerit zeci de mii de fani din întreaga lume – în curând la Editura Trei!

Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un respectat specialist Dante în timpul zilei, iar noaptea se dedică unei vieţi de plăceri fără inhibiţii. Îşi foloseşte înfăţişarea şi farmecul pentru a-şi satisface orice capriciu, însă este torturat în secret de trecutul său întunecat şi mistuit de convingerea că pentru el nu mai există nicio speranţă de a fi salvat.

Când Julia Mitchell, o tânără frumoasă şi inocentă, se înscrie la cursul lui, atracţia şi legătura dintre ei nu numai că îi pun în pericol cariera, dar îl trimit şi într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se intersectează.

O fascinantă explorare a păcatului seducţiei, iubirii interzise şi izbăvirii, GABRIEL’S INFERNO este o poveste captivantă şi extrem de pasională despre un om care este silit să se salveze din propriul lui infern şi care încearcă să câştige imposibilul: iertarea şi iubirea.

Cover reveal: City of heavenly fire


luni, 13 ianuarie 2014

Recenzie Chemarea Cucului de Robert Galbraith


Chemarea cucului"Chemarea cucului îmi aminteşte de ce m-am îndrăgostit pe loc de genul poliţist." -Val McDermid 

Atunci când un topmodel celebru îşi găseşte moartea căzând de la un balcon acoperit de zăpadă din Mayfair, se presupune că fata labilă emoţional s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuză să creadă concluzia poliţiei şi îi cere detectivului particular Cormoran Strike să se ocupe de caz.
Strike este un veteran de război - cu traume atât fizice, cât şi psihice -, a cărui viaţă e un dezastru. Deşi îi oferă o siguranţă financiară, ancheta are preţul ei: cu cât Strike pătrunde mai adânc în lumea complexă a tinerei fete, cu atât lucrurile devin mai sumbre şi pericolele nu întârzie să apară.
Captivant, cu o scriitură elegantă, impregnat de atmosfera londoneză - de la străzile tăcute din Mayfair şi puburile dosnice din East End, la agitaţia din Soho -, Chemarea cucului este o carte remarcabilă. Aducându-l în scenă pe Cormoran Strike, acesta este primul roman poliţist al scriitoarei J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith şi care s-a bucurat de o primire entuziastă.

"Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecător în persoana detectivului particular Strike, care cu siguranţă va fi vedeta unei serii. Strike şi asistenta sa, Robin, formează o echipă - una ale cărei aventuri viitoare cititorii le aşteaptă cu sufletul la gură." - The New York Times

"Rareori apare un detectiv particular care să capteze imaginaţia cititorilor din prima clipă. Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui începător: are un talent ieşit din comun de a evoca Londra şi a crea un erou. Un debut extrem de promiţător." - Daily Mail

"O intrigă detectivistică încântătoare şi magistral construită." - Mirror

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling.

"Chemarea cucului este un roman strălucit, plasat într-o lume populată de topmodele, rapperi, creatori de modă, toxicomani şi legături interzise." - The Times


      Robert Galbraith, sau J.K. Rowling, dă lovitura în lumea romanelor polițiste cu un volum plin de detalii, investigații amănunție, care te ajută să vezi ce înseamnă viața de detectiv și ore nedormite. Coperta ne duce cu gândul la străzile Londrei, pline de mister, fiind combinate două culori care accentuează acest aspect, în mijlocul cărora se află o umbră sumbră. La început, titlul nu mi-a exprimat nimic, neștiind la ce se referă.
      
      Acțiunea este plasată în orașul de pe Tamisa, Londra, și ni-l prezintă pe Strike, un detectiv amărât, care locuiește în biroul său, riscând să-și piardă "casa" în orice minut. Totul se schimbă odată cu moartea Lulei Landry, când fratele vitreg al top-modelului, John, îl angajează pe acesta să demonstreze că Lula nu s-a sinucis. Acțiunea se desfășoară pe mai multe părți, explicând fiecare pas al detectivului și urmărindu-le spatele tuturor suspecților. Noua sa mână dreaptă, Robin, noua lui secretară temporară, renunță la șansa de a avea un job stabil și bine plătit, în favoarea cazului lui Strike. Împreună cei doi adună cât mai multe dovezi, trecând pe la majoritatea cunoștințelor Lulei și schimbând suspecții ca pe șosete(ăsta am fost eu). Familia Landry a suferit pierderea celui mai mare băiat, în urmă cu mulți ani, fapt care i-a dus la decizia de a o adopta pe Lula. După ce mama și-a pierdut și fata, aceasta se îmbolnăvește, iar John e disperat după adevăr, susținând că aceasta a fost ucisă, sperând că ar putea să o facă pe mama acestuia să se facă mai bine. Investigațile continuă, cu și mai multe încurcături, cu și mai multe decese, dar cu un pas mai aproape de adecăr. Ca de obicei, nu o să vă spun finalul, pentru că aș strica tot.
      Cartea asta te amențeste de cap, te învârte, te ridică și te coboară de nu mai întelelgi ce să crezi și la final, când dezlegi misterul odată cu personajele cărții, îți dai în cap, adică cel puțin eu nu m-am gândit deloc la posibilitatea respectivă. Rowling își lasă amprenta pe carte, dezvăluindu-și și latura polițistă foarte bine conturată, mult mai bine ca la anumiți autori din domeniu. Descrierile neplictisitoare și captivante sunt întâlnite încă de la prima pagină și continuă până la sfârșit. În final, reușești să găsești ieșirea din labirint, plin de uimire și de tristețe-bucurie-șitoateemoțileamestecate.

Mulțumesc editura Trei pentru carte!!


Notă:
Previzualizaţi


Trailer Game of Thrones sezonul 4


luni, 6 ianuarie 2014

VA BloodSisters: Infographic: Get to Know the Strigoi

Noutăți despre filmul Fifty Shades of Grey

Toate cele trei volume o să fie cuprinse într-un singur film, detalii aici!

RIOT! giveaway


La mulți ani 2014! Cu ocazia noului an, am hotărât să organizez un concurs ca să începem anu cu dreptul. Ca de obicei, vreau să-i mulțumesc editurii TREI pentru premii!

     
Chemarea Cucului de Robert Galbraith (J.K. Rowling) și Fericirea mea ești tu de Jamie McGuire

Pentru a intra în concurs trebuie să dați follow blogului prin GFC, like paginii de facebook, să urmăriți blogul prin e-mail (coloana din partea stângă, sub contact), share concursului și să lăsați un comantariu în care să spuneți care carte ați dori să o câștigați și de ce! (min 2 rânduri). În comenariu să mai apară și linkul de share, numele GFC și e-mail-ul cu care ați dat follow.

Timp de desfășurare 6 ianuarie-20 ianuarie, câștigătorii o să fie anunțați în data de 20 ianuarie!