Blogroll

luni, 29 aprilie 2013

Happy Dance day!

SUB ACEAŞI STEA DE JOHN GREEN ŞI JURNALUL UNUI ADOLESCENT TIMID DE CHBOSKY LA TREI


image
Rocket Dog going crazy as usual and clappin’ his hands
Watch the exclusive clip of Rocket Dog before it airs
Rocket Dog premieres May 2nd on Cartoon Hangover
SUB ACEEAŞI STEA de John Green  – în curând la Editura Trei!

Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“.
Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

„SUB ACEEAŞI STEA este un amestec de melancolie, duioşie, înţelepciune şi umor.”
– The New York Times

Povestea de iubire dintre Hazel şi Augustus este cu atât mai reală, cu cât este condamnată încă de la început. Curajul şi seninătatea de care dau dovadă sunt o lecţie de viaţă dintre cele mai impresionante.
– Entertainment Weekly

John Green s-a născut la 24 august 1977. Pentru romanul său de debut, LOOKING FOR ALASKA, a fost recompensat cu Michael L. Printz Award (2006). Cea mai recentă carte a sa, SUB ACEEAŞI STEA, a ocupat prima poziţie pe lista de bestselleruri a publicaţiei The New York Times.
Fiind unul dintre cei mai activi scriitori pe platforme virtuale, John Green, împreună cu fratele său, a creat Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume.

• #1 TIME Magazine Fiction Book – 2012
• Entertainment Weekly Best Fiction Book – 2012
• #1 New York Times Bestseller
• #1 Wall Street Journal Bestseller
• USA Today Bestseller
• The Huffington Post Best Books – 2012
• Publishers Weekly Best Book
• School Library Journal Best Book


Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie să intri în ring.

Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.

Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime. 

Prins între dorinţa de a-şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut.

Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat “melodia perfectă” a unei “călătorii perfecte” în care “să se simtă infinit”.

Reduceri pe Pasti!


sâmbătă, 27 aprilie 2013

My new baby



Bad News: Fifty Shades

Probabil  că aţi văzut cine va fi Christin în Fifty Shades, Alex Pettyfer. Ce să caute puştiul asta în Fifty Shades? Încă o serie stricată de film...

Recenzie Patimi de Sucub de Richelle Mead


   
    După ce Georgina şi Seth s-au despărţit la sfârşitul volumului 3, am început imediat continuarea. Volumul acesta mi se pare atât cel mai original, cât şi cel mai amuzant. Îmi place că Mead a readus aerul de romn mai poliţist în Patimi de Sucub, la fel ca şi în primul volum.
   De data asta, o avem pe Georgina obilgată să părăească Seattle-ul şi să meargă în Vancouver pentru a urmări activitatea unei secte, Aramta Întunericului. Deşi Georgina e oricum confuz, apare o răsturnare de situaţie. Jerome, demonul responsabil de Seattle, dispare. Asta îneamnă că orice nemuritor care era "sub aripa" lui Jerome, rămâne fără puteri. Singuri fericiţi sunt vampirii Peter şi Cody, care mi s-au părut şi cei ai amuzanţi. Singura persoana care se implică şi e interesat de căutarea lui Jerome, e Georgina, care caută în sus şi în jos indicii care ar putea să o  ajute. În final, ea reuşeşte să-l găsească pe Jerome care a fost invocat de un muritor ajutat de un nemuritor.
   Richelle Mead îşi pune din nou amprenta, lăsându-te să crezi ce vrei tu despre cei răi, când defapt sunt cine te aşteptai mai puţin sau chiar deloc. Apar personaje la care nu te aşteptai sa le vezi, răsturnări multe de situaţii, încurcături dar şi momente amuzante şi romantice. Deşi o Richelle Mead e na dintre autoarele mele preferate, totuşi am descopperit un minus. Ştiu că am mai spus că urăsc finalurile deschise, dar  mi-am dat seama acum că ele sunt importante şi ele te fac să vrei volumele următoare. Totuşi Richelle evită aceste finaluri, ceea ce nu ma deranjează neapărat, dar ar fi adus un mare plus cărţii şi ar fi făcut-o mult mai interesantă.


Citateeee:
"-O pisică tărcată. Cu pete roşcate şi maro.....
-Eu nu am abonament la revista Cat Fancy. Şi nu pot să cred că ţii minte lucruri precum specia de pisică şi muzica de fundal." - pag. 341

Melodie:


Notă:
Previzualizaţi

Comandă cartea aici!

bibliomania

vineri, 26 aprilie 2013

Hoţul de umbre de Marc Levy!

Hoţul de umbreRomanele lui Marc Levy au fost traduse în 41 de limbi şi au fost publicate în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă.

– Acum, stai jos, trebuie să vorbim, a spus umbra.
M-am aşezat turceşte pe podea. Umbra a luat aceeaşi poziţie, în faţa mea. Aveam impresia că stătea cu spatele la mine, dar ăsta nu era decât efectul razelor de lună.
– Tu ai o putere foarte rară, trebuie s-o accepţi şi să te foloseşti de ea, chiar dacă te sperie.
– Şi ce să fac cu ea?
– Găseşte, pentru fiecare dintre cei cărora le furi umbra, acea scânteie ce le va lumina viaţa, o frântură din memoria lor ascunsă, asta-i tot ce vrem noi de la tine.
– Noi?
– Noi, umbrele, a şoptit cea căreia îi vorbeam.
Şi dacă adultul de acum l-ar întâlni pe copilul care ai fost cândva...
Amuzant şi tandru, Hoţul de umbre este cel de-al unsprezecelea roman al lui Marc Levy.

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan din lume. Născut în 1961, la Paris, el a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roşie, apoi antreprenor în SUA, după care fondează una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franţa. Cariera sa de scriitor demarează cu maximum de succes în anul 2000, când publică romanul „Şi dacă e adevărat…", vândut în întreaga lume în milioane de exemplare şi ecranizat de Steven Spielberg (2005). Cartea a apărut în limba română la Editura Trei, alături de celelalte romane ale lui Marc Levy: În altă viaţăTe voi revedeaPrietenii mei, iubirile meleŞapte zile pentru o eternitateCopiii libertăţii;Prima noapte etc.

Be right back!

forever!

Iepurasul...


joi, 25 aprilie 2013

nobody's home:))

Pregatiri pentru Paste

REACŢIE ÎN LANŢ de Simone Elkeles la Leda


Când există CHIMIE PERFECTĂ, 
se declanşează atracţia.
Iar LEGILE ATRACŢIEI nu pot duce decât la…
o REACŢIE ÎN LANŢ!
REACŢIE ÎN LANŢ, vol. 3 din seria CHIMIE PERFECTĂ de Simone Elkeles
Premiul pentru CEL MAI BUN ROMAN DE DRAGOSTE PENTRU TINERI,
acordat de Asociaţia Scriitorilor de Romane de Dragoste din America
BESTSELLER NEW YORK TIMES
BESTSELLER USA TODAY
BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY
Când Luis mi-a zâmbit şi am simţit fiorul atracţiei, am intrat în panică. Nu-mi permit să las garda jos, iar un tip ca Luis e la fel de periculos ca Marco. Îmi dau seama de asta după felul cum surâde. Arată destul de inocent, dar nu mă păcăleşte el pe mine. Poate pe alte fete, dar nu pe mine…
Teoretic, Nikki are dreptate. Dar practic…
În viaţă, ea încearcă să se conducă după trei reguli: băieţii mint ca să-şi atingă scopurile, să nu te încrezi într-un băiat care îţi spune „te iubesc” şi să nu ieşi niciodată cu un tip din cartierul de sud al orăşelului Fairfield. Chiar dacă părinţii ei s-au născut în Mexic, Nikki, în calitate de fiică de doctor, are mai multe în comun cu vecinii săi din nordul oraşului decât cu colegii de şcoală din banda Latino Blood. Dar când îl cunoaşte pe Luis, este tentată să-şi încalce toate principiile.
Sunt conştient că am în mine o anumită doză de nebunie – plăcerea de a înfrunta pericolele… simt adrenalina curgându-mi prin vene – recunoaşte Luis. Pentru el, cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată este cum să o convingă pe Nikki să-i dea o şansă unui intrus din cartierul de sud, asta până să devină, la rândul său, ţinta noului lider al bandei Latino Blood.
Vor fi oare sentimentele sale pentru Nikki suficient de puternice pentru a-l opri să intre într-o lume întunecată şi brutală şi a trăi periculos tot restul vieţii?
Acest ultim volum al seriei Chimie perfectă vă dezvăluie răspunsul la întrebare!
Cartea are 384 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, fără supracopertă şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

marți, 23 aprilie 2013

Oh God!

Cause your’re a hard soul to save, with an ocean in the way


booglu

cat de  genial!

:))?

CÂND EŞTI VRĂJITOARE…, de Carolyn MacCullough


CÂND EŞTI VRĂJITOARE…, de Carolyn MacCullough
Emoţionantă şi fermecătoare de la prima până la ultima pagină! 
Atât de fascinantă, încât îţi vei dori să continue într-un al doilea volum – pentru că atunci…
CÂND EŞTI VRĂJITOARE… 
…RĂMÂI VEŞNIC VRĂJITOARE!
*
Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toţi.
TAMSIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiţie. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are şaptesprezece ani, îşi petrece cea mai mare parte din timp la şcoala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanţelor de vară, este obligată să revină acasă şi să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie şi o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viaţa ei, Tamsin se simte privită cu respect şi admiraţie, şi, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros şi vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedeşte a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.
„Cu acest roman al său, Carolyn MacCullough aruncă o vrajă uluitoare. Secrete de familie şi rivalităţi între surori, călătorii în timp şi Talente magice – toate urzite laolaltă pentru a crea o poveste supranaturală, captivantă pentru cititorii tineri. La toate acestea se mai adaugă  lupta dintre bine şi rău, precum şi momentul încântător al primului sărut, astfel încât ajungem să ne dorim ca acest roman fermecător să aibă o continuare.” - Megan McCafferty
“Cu un ritm rapid, plin de suspans, cu un punct culminant bine pregătit, acest roman va fi pe gustul adolescenţilor, pasionaţi de poveşti dramatice şi de aventuri magice.” -The Bulletin
“Un roman urban fantasy elegant, pasionant.” - Publishers Weekly
Cartea are 320 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 29,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.  
Carolyn MacCullough s-a născut şi a crescut într-un orăşel liniştit din Connecticut, dar a visat dintotdeauna să călătorească în locuri exotice. În cele din urmă, dorinţa i s-a împlinit – a vizitat Scoţia, Sicilia şi Islanda, înainte de a se stabili la New York.
Dacă ar fi să-şi aleagă un Talent, aşa cum şi personajele sale din Când eşti vrăjitoare…  au câte unul, atunci probabil că şi-ar alege Talentul de a zbura. Sau poate Talentul de a citi ce e în minţile oamenilor. Ori poate Talentul de a face ca în copaci să crească bani. Sau cel de a face ca toate legumele să aibă gust de ciocolată cu lapte. Oh, aţi înţeles voi care e ideea!
S-a îndrăgostit de cărţi de la o vârstă fragedă şi şi-a dorit dintotdeauna să devină scriitoare.
Totuşi, au existat perioade în care şi-a dorit să se facă: a) doctor veterinar; b) balerină; c) pilot; d) prinţesă într-un turn. Cu timpul însă, a descoperit că: a) nu-i prea plac orele de zoologie; b) este cam neîndemânatică; c) are o relaţie de dragoste/ură cu altitudinea (în principal, o suportă doar teoretic, când se află cu picioarele pe pământ); d) nu se prea mai caută prinţesele din turnuri.
Între timp, a scris: ode închinate copacului aflat în curtea din faţa casei sale, poeme despre surorile ei, poveşti cu balauri şi, da, cu prinţese închise în turnuri.
Publicarea primului său roman, Falling Through Darkness, în anul 2002, i-a transformat viaţa
într-o poveste magică, după cum mărturiseşte însăşi autoarea. A mai publicat Stealing Henry şiDrawing the Ocean, precum şi seria formată din romanele Once A Witch şi Always A Witch(titlurile celor două volume completându-se unul pe celălalt: Când eşti vrăjitoare… Rămâi veşnic vrăjitoare)..În prezent, scriitoarea locuieşte la New York, unde scrie şi ţine cursuri de scriere creativă.
Pentru teste, informaţii amuzante despre vrăjitoare şi detalii despre autoare, vizitaţiwww.onceawitch.com

La mulţi ani de ziua cărţii!

luni, 22 aprilie 2013

Lansarea volumului Am ales sa fiu "NIMENI" de Sever Dron - marti 23 aprilie 2013, ora 19.00, Libraria Bastilia

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)
VA ASTEPTAM MARTI 23 APRILIE 2013, ORA 19.00,
LA LANSAREA VOLUMULUI
AM ALES SA FIU "NIMENI". MEMORIILE UNUI TENISMEN
DE SEVER DRON


Grupul Editorial Trei si Libraria Bastilia va invita la lansarea volumului Am ales sa fiu "NIMENI". Memoriile unui tenismen de Sever Dron, marti 23 aprilie 2013, ora 19.00. Alaturi de autor se vor afla: Andreea Raducanu, campioana mondiala si olimpica la gimnastica, Cristian Topescu, comentator sportiv, Cristian Gatu, presedintele Federatiei Romane de Handbal, si Magdalena Marculescu, director editorial.

Sever Dron a fost component al "echipei de aur" a tenisului romanesc, alaturi de Ilie Nastase, Ion Tiriac si Petre Marmureanu, in perioada 1968–1972. A fost prezent in Challenge Round-ul Cupei Davis din 1969, pierdut la Cleveland contra echipei americane. In 1972 a cerut azil politic in Franta. A devenit un antrenor renumit in Hexagon, lucrand cu mari campioni precum Guillermo Vilas, Henri Leconte, Virginia Ruzici si Julie Halard. A inventat si omologat metoda de antrenament si formare in tenis care-i poarta numele, iar una dintre ideile de baza ale acesteia este "sendvisul pozitiv", element preluat de mari antrenori din intreaga lume. In prezent, Sever Dron locuieste la Paris, Bucuresti si Sao Paolo, este director tehnic al Federatiei Romane de Tenis si director de program in cadrul Academiei "Sever Dron-Tenis 2000" din Bucuresti.

"Cu Marmureanu si cu Dron am lucrat sute de ore, mai ales in preajma meciurilor. Si e tare chinuitor pentru un sparring-partner sa serveasca de o suta de ori intr-un singur colt, pentru a lucra returul in forta al lui Nastase sau Tiriac. Si e la fel de chinuitor sa executi o suta de cross-uri sau o suta de long-line-uri, pentru a provoca un atac neasteptat sau un stop eficace. Dron si Marmureanu au fost intotdeauna coechipieri devotati si nu rezerve care privesc meciul din tribuna." - Ion Tiriac, de trei ori finalist in Cupa Davis

"Pe Ucu Dron il stiu de-o viata! Aveam 12 ani cand am aparut la clubul Dinamo, iar Severera deja campion la seniori. Noi, toti copiii, il admiram si voiam sa ajungem ca el. A fost un darz coechipier in Cupa Davis alaturi de Ion Tiriac, Ilie Nastase si Petre Marmureanu. Mai tarziu ne-am reintalnit in Franta, iar soarta a hotarat sa-mi fie antrenor o perioada. S-a dovedit un coach dedicat si un excelent psiholog. Sever Dron este un mare povestitor, care detine arta de a transforma faptul semnificativ al vietii in epica fascinanta. Din toate aceste motive, memoriile sale reprezinta saga unui personaj care s-a luat la tranta cu viata si a castigat." - Virginia Ruzici, campioana de simplu la Roland Garros
"L-am cunoscut pe Sever Dron cand eram junior si ma gaseam in competitie cu pustii antrenati de el. Orice as face, nu mi-l pot imagina altfel decat pe un teren de tenis. Mi-l amintesc mai intai ca jucator, unul foarte tehnic, apoi ca antrenor, mai ales langa Henri Leconte sau Julie Halard, luand note, dand sfaturi, permanent cu un suras atragator si plin de optimism. Sever este un om care s-a nascut pentru tenis si care traieste pentru acest sport." - Guy Forget, fost numar patru mondial

miercuri, 17 aprilie 2013



AM ALES SA FIU "NIMENI". MEMORIILE UNUI TENISMEN DE SEVER DRON

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)
VA INVITAM LA LANSAREA VOLUMULUI
AM ALES SA FIU "NIMENI". MEMORIILE UNUI TENISMEN
DE SEVER DRON



Grupul Editorial Trei si Libraria Bastilia va invita la lansarea volumului Am ales sa fiu "NIMENI". Memoriile unui tenismen de Sever Dron, marti 23 aprilie 2013, ora 19.00. Alaturi de autor se vor afla: Andreea Raducanu, campioana mondiala si olimpica la gimnastica, Cristian Topescu, comentator sportiv, Cristian Gatu, presedintele Federatiei Romane de Handbal, si Magdalena Marculescu, director editorial.

Sever Dron a fost component al "echipei de aur" a tenisului romanesc, alaturi de Ilie Nastase, Ion Tiriac si Petre Marmureanu, in perioada 1968–1972. A fost prezent in Challenge Round-ul Cupei Davis din 1969, pierdut la Cleveland contra echipei americane. In 1972 a cerut azil politic in Franta. A devenit un antrenor renumit in Hexagon, lucrand cu mari campioni precum Guillermo Vilas, Henri Leconte, Virginia Ruzici si Julie Halard. A inventat si omologat metoda de antrenament si formare in tenis care-i poarta numele, iar una dintre ideile de baza ale acesteia este "sendvisul pozitiv", element preluat de mari antrenori din intreaga lume. In prezent, Sever Dron locuieste la Paris, Bucuresti si Sao Paolo, este director tehnic al Federatiei Romane de Tenis si director de program in cadrul Academiei "Sever Dron-Tenis 2000" din Bucuresti.

"Pe Ucu Dron il stiu de-o viata! Aveam 12 ani cand am aparut la clubul Dinamo, iar Severera deja campion la seniori. Noi, toti copiii, il admiram si voiam sa ajungem ca el. A fost un darz coechipier in Cupa Davis alaturi de Ion Tiriac, Ilie Nastase si Petre Marmureanu. Mai tarziu ne-am reintalnit in Franta, iar soarta a hotarat sa-mi fie antrenor o perioada. S-a dovedit un coach dedicat si un excelent psiholog. Sever Dron este un mare povestitor, care detine arta de a transforma faptul semnificativ al vietii in epica fascinanta. Din toate aceste motive, memoriile sale reprezinta saga unui personaj care s-a luat la tranta cu viata si a castigat." - Virginia Ruzici, campioana de simplu la Roland Garros
"L-am cunoscut pe Sever Dron cand eram junior si ma gaseam in competitie cu pustii antrenati de el. Orice as face, nu mi-l pot imagina altfel decat pe un teren de tenis. Mi-l amintesc mai intai ca jucator, unul foarte tehnic, apoi ca antrenor, mai ales langa Henri Leconte sau Julie Halard, luand note, dand sfaturi, permanent cu un suras atragator si plin de optimism. Sever este un om care s-a nascut pentru tenis si care traieste pentru acest sport." - Guy Forget, fost numar patru mondial

"Cu Marmureanu si cu Dron am lucrat sute de ore, mai ales in preajma meciurilor. Si e tare chinuitor pentru un sparring-partner sa serveasca de o suta de ori intr-un singur colt, pentru a lucra returul in forta al lui Nastase sau Tiriac. Si e la fel de chinuitor sa executi o suta de cross-uri sau o suta de long-line-uri, pentru a provoca un atac neasteptat sau un stop eficace. Dron si Marmureanu au fost intotdeauna coechipieri devotati si nu rezerve care privesc meciul din tribuna." - Ion Tiriac, de trei ori finalist in Cupa Davis

"(...) La vestiar, ma duc la un moment dat catre baie. In lumina difuza il zaresc pe Rosewall in fata unei oglinzi exersand in orb reverul. Dupa partida castigata rapid in fata lui Istvan Gulyas, australianul, aidoma unui boxer care lupta cu umbra, isi perfectiona o lovitura despre care toata lumea spunea ca este desavarsita. Si intr-adevar, backhand-ul sau punea de 50 de ori din 50 mingea pe tusa. Totusi, chiar si in aceste conditii, Ken isi slefuia la infinit reverul, la oglinda. Atunci am inteles prima oara de ce un profesionist este un... profesionist - adica o forma de existenta a perfectiunii."

Pentru a fi un pedagog bun, am simtit nevoia unei metode. La inceputurile profesiunii mele ca antrenor, am functionat in virtutea intuitiei si a instinctului, peste care am adaugat imens din experienta mea de tenismen profesionist si putin din ceea ce stiam de la antrenorii mei din Romania, dar si de la marele Harry Hopman. Mister Harry, primul meu profesor la care am decelat genialitatea in stare pura, a devenit celebru in calitate de coach castigand nu mai putin de 16 Salatiere de Argint cu echipa cangurilor intre 1950–1967..."

marți, 16 aprilie 2013

Destine la Limită de Katie McGarry

ATÂT DE DIFERIȚI UNUL FĂȚĂ DE CELĂLALT… ŞI TOTUŞI, ATÂT DE POTRIVIŢI.
Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în seara în care Echo Emerson s-a transformat, dintr-o fată populară în școala ei, cu un iubit atletic, râvnit de multe dintre colegele ei, în bârfita paria cu cicatrice „monstruoase” pe braţe. Nici măcar Echo nu-şi poate aminti întregul adevăr despre seara aceea oribilă. Tot ceea ce ştie este că vrea ca totul să revină la normal.
Dar când Noah Hutchins, singuraticul și teribil de sexy, îmbrăcat cu geaca lui neagră din piele, obişnuit să se folosească de fete, pătrunde exploziv în viaţa ei, cu o atitudine de dur, însă şi cu o surprinzătoare capacitate de înţelegere, lumea lui Echo se schimbă într-un fel pe care ea nu şi l-ar fi putut închipui vreodată. Normal ar fi ca ei doi să nu aibă nimic în comun. Iar cu secretele apăsătoare ale fiecăruia, să fie împreună pare, în mare măsură, imposibil.
Numai că, la răscrucea destinelor lor, normalitatea capătă alte valenţe, şi nebuneasca atracţie dintre ei refuză să dispară. Iar Echo se vede nevoită să se întrebe până unde ar putea forţa limitele, şi cât ar fi dispusă să rişte pentru singurul băiat capabil s-o înveţe cum să iubească din nou.
—    N-O SĂ SPUN NIMĂNUI, Echo, îţi promit.
Noah mi-a dat părul peste umăr şi mi-a așezat o şuviţă răzleaţă pe după ureche. De multă vreme nu mă mai ATINSESE cineva aşa, ca el. De ce trebuia să fie Noah Hutchins?
Privirea OCHILOR LUI DE UN BRUN ÎNCHIS s-a lăsat spre braţele mele acoperite.
— Nu tu ţi-ai făcut asta, nu-i aşa? Ţi-a făcut-o altcineva?
Nimeni nu-mi mai pusese vreodată întrebarea asta.
Toţi se holbau.
Toţi şuşoteau.
Toţi râdeau.
Dar nimeni n-a întrebat vreodată.

„O poveste de dragoste pe muchie de cuţit, care te absoarbe şi nu-ţi mai dă drumul. Am fost captivată!”
— Gena Showalter, autoarea seriei Intertwined, bestseller New York Times
„O carte fascinantă şi emoţionantă!” – Simone Elkeles, autoare de romane bestseller New York Times
Katie McGarry era adolescentă pe timpul modei grunge şi a trupelor de băieţi, şi-şi aminteşte de acei ani ca de cei mai buni şi, în acelaşi timp, cei mai răi din viaţa ei. Iubeşte muzica, finalurile fericite, reality-showurile de televiziune, şi, în secret, e fan al echipei de baschet a Universităţii Kentucky.
Lui Katie i-ar face mare plăcere să afle părerile cititorilor săi. Puteţi intra în legătură cu ea prin intermediul site-ului www.katielmcgarry.com, s-o urmăriţi pe twitter, @KatieMcGarry, sau să-i deveniţi prieten pe Facebook şi pe Goodreads.
Precomandă aici!

Catching Fire - lyrics

Paramore - Now


Paramore - Part II