Recenzie Camera de Emma Donoghue

O poveste despre dragostea maternă şi captivitate

Un roman nominalizat la Man Booker Prize, clasat de The New York Times în topul celor mai bune cărţi ale anului 2010

Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită. 
Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani.
Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns... nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească. 
Narată în întregime în limbajul plastic şi savuros al lui Jack, băieţelul de cinci ani,Camera este o poveste despre curaj şi despre legătura profundă dintre părinte şi copil.

****************************************************

   Am pus de mult ochii pe cartea asta şi cu ajutorul editurii Trei am reuşit să o citesc, mulţumesc mult! Prima părere care mi-am făcut-o despre carte a fost dacă nu cumva e comedie, după care mi-am dat seama că autoarea e un geniu. A reuşit să scrie cartea asta din perspectiva unui băieţel de 5 ani(Jack) de ai impresia că sunt de aceaşi vârstă! Mie mi se pare incredibil cum a reuşit să se pună în pielea unui copilaş şi să se comporte, vorbească, gândească exact ca şi cum ar fi avut 5 ani. Cartea asta are tot ce vrei, o să râzi mult, o să ai emoţii, o să te stresezi şi o să vrei să fi acolo. Când am început Camera, nu mi-am dat seama că ei chiar trăiesc întro cameră, mă gândeam că-i o căsuţă, dar m-am lămurit pe parcurs că era defapt o magazie transformată într-o cameră.

   Cartea începe cu ziua de naştere a lui Jack, când acesta împlineşte 5 ani. El locuieşte împreună cu mama lui, Mami care are 26 de ani. Ea a fost răpită acum 7 ani de Bătrânul Nick(nu-l cheamă aşa, dar Jack aşa-i spune) şi a fost închisă în cameră. În fiecare seară la 21.00, Mami în punea pe Jack în dulap să doarmă, ca sa nu-l vadă pe Bătrânul Nick, care pleca dimineţa la prima oră. Mami şi Jack aveau program în fiecare zi Totul merge bine, dacă pot să spun aşa, până într-o zi când Bătrânul Nick le taie curentul electric, toată mâncarea, care era oricum puţină, care era în frigider începea să se dezgheţe, nu aveau lumină, nimic. De frică să nu îi mai pedepseacă, Mami se gândeşte să evadeze cu Jack aşa că-şi face un plan. Ea se gândeşte să însceneze că Jack s-a îmbolnăvit grav şi astfel Bătrânul Nick să-l ducă la spital şi când ajunge Jack la spital să urle şi să le spună doctorilor că mama lui e închisă într-o cameră. Tot planul merge perfect, Mami îl convinge pe Jack să se prefacă că e bolan,deşi lui îi e foarte frică, înscenează răceala, exceptând că Bătrânul Nick nu acceptă să-l ducă la spital şi promite că-i aduce medicamente. Dimineaţa, Jack e tot în cameră. Dar Planul A a fost doar începutul planului lui Mami. Aceasta îi spune lui Jack ca acum trebuie să se prefacă mort. Acesta refuză şi îi e frică, dar acceptă până la urmă. Tot ce trebuia să facă Jack era să se lase înfăşurat într-un covor şi când Bătrânul Jack avea să-l ducă într-o pădure să îl îngroape, la primul semafor acesta să sară din covor şi să strige după ajutor. Pe lângă eşecul precedent, acest plan a fucţiunat, dar cu mici schimbări de moment.Mami şi Jack sunt duşi la spital şi sunt învăţaţi să se adapteze la Afară.

   Camera cred că-i cea mai genială carte pe care am citit-o anul acesta. Cea mai frecventă întrebare pe care mi-a-m pus-o a fost "De ce nu a încercat în 7 ani să evadeze". Defapt a încercat, dar nu i-a reuşit niciodată pentru că a fost prinsă şi bătută de Bătrânul Nick. O altă întrebare pe caremi-o tot puneam a fost dacă nu se plictiseau de atâta vreme într-o camera(ei nu ieşeau niciodată din cameră,iar Jack a trăit primii lui 5 ani închis). Cei doi aveau o mulţime de activităţi de făcut. În ficare zi făceau spor, se uitau la televizor, citeau, se jucau jocuri inventate de ei, imitau, inventau, spuneau poveşti şi multe altele. Mi se pare că toţi ar trebui să citeacă romanul şi îl recomand 100%!

Citateeee:

trebuie să ştiţi că la fiecare pagină găsiţi minim un citat amuzant dar a trebuit să selectez din 30000 şi acesta mi-a rămas în cap

"E  12:13, deci poate să fie prânzul. Spunem rugăciunea, partea mea preferată e despre pâinea noastră cea de toate zilele" -pag. 28

 Melodie:

se potriveşte perfect

Notă:

Cumpăraţi cartea de aici!