Recenzie Hopeless- Fără speranță de Colleen Hoover

Îndrăgita autoare de bestselleruri  Colleen Hoover istorisește, la această primă întâlnire cu publicul din România, fascinanta poveste a doi tineri cu un trecut tulburător, care pornesc într-o pasionantă şi palpitantă călătorie pentru descoperirea sensurilor vieţii, iubirii, încrederii şi, mai presus de orice, a puterii vindecătoare pe care numaiadevărul o poate avea.
Sky, elevă în ultimul an de liceu, îl cunoaşte pe Dean Holder, un tip cu o reputaţie îndoielnică, rivalizând cu a ei însăşi. Încă de la prima lor întâlnire, acesta o îngrozeşte şi, în același timp, o captivează. Ceva inexplicabil legat de el îi declanşează amintiri din adâncurile trecutului ei tulbure, dintr-o perioadă aproape ștearsă din memoria ei. Deşi Sky e hotărâtă să se ţină la distanţă de el, insistenţele lui neabătute şi zâmbetul enigmatic îi doboară barierele protectoare, iar legătura dintre ei creşte în intensitate. Însă misteriosul Holder ascunde, la rândul lui, destule secrete, iar de îndată ce acestea sunt dezvăluite, Sky cunoaşte o transformare ireversibilă, iar capacitatea ei de a avea încredere în semeni poate deveni o pierdere colaterală provocată de adevăr.

Numai înfruntând cu mult curaj dezvăluirile crude, Sky şi Holder pot spera să-şi vindece rănile sufleteşti şi să găsească o cale de a trăi şi de a iubi pe deplin. Fără speranță este un roman care vă va tăia respiraţia, captivându-vă şi amintindu-vă de prima voastră iubire.

     După ce m-am îndrăgostit de Mare Tranquillitatis, am sperat să mai dau de o carte așa bună, și am tot auzit de Hopeless. Toată lumea vorbea despre ea și au apărut tot felul de povești cum că e o carte foarte orginală și că mulți autori copiază acum acest stil. Ca de obicei, nu am citit niciun fel de spoiler, recenzie sau ceva care să-mi dea cel mai mic indiciu despre ce ar fi vorba în carte. Cum am auzit toate acestea, m-am apucat de ea. Însă am fost dezamăgit.

     Primele 200 de pagini au fost stereotip 100%. O tipă, pe nume Sky, întâlnește un tip, Holder, face pe inabordabila, dar îl place, el o fraierește cu 2,3 vorbe, se cuplează-dar-nu-chiar-cuplat, vor să facă sex, dar el refuza. Chestii banale întâlnite în toate celelalte 100000 de cărți YA. După acțiunea care te lasă cu gura căscată, sau nu, ea află că nu e cine credea ea că e. Ea  defapt a fost furată când avea cam 5 ani de către mătușa ei, actuala ei mamă, și timp de 13 ani nimeni nu a știut nimic, până când Holder și-a dat seama, pentru că pe atunci era vecini, și el la 6 ani o iubea de nu mai putea.
     Să spunem că trec cu vederea stereotipul, cine nu și-ar aminti că a fost răpită și violata când era mică. Avea 5 ani, nu 2. Nici eu nu țin minte ce făceam acum 13 ani, dar aș fi ținut minte lucruri ca ăstea. Plus că nu ești răpit și ziua următoare uiți. Asta e cea mai overrated carte pe care am citit-o.

Notă:

Merge