Blogroll

miercuri, 7 august 2013

Recenzie Adevărul despre cazul Harry Quebert de Joel Dicker


Adevărul despre cazul Harry Quebert1975, New Hampshire: Nola Kellergan, o adolescentă în vârstă de 15 ani, dispare fără urmă. 33 de ani mai târziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crimă, atunci când trupul fetei este descoperit în timpul unor săpături în grădina casei sale.
Tânărul Marcus Goldman, scriitor în pană de inspiraţie, nu ezită să plece la New Hampshire şi să înceapă propria anchetă pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul şi prietenul său.
Acolo este depăşit rapid de evenimente: investigaţia intră în impas, iar Marcus începe să primească ameninţări. Pentru a dovedi nevinovăţia lui Harry şi a-şi salva cariera de scriitor, e absolut necesar să răspundă la trei întrebări: cine a omorât-o pe Nola Kellergan? Ce s-a întâmplat în New Hampshire în vara lui 1975? Şi cum se scrie un roman de succes?

Roman noir, roman poliţist fără îndoială, dar şi roman psihologic cu răsturnări de situaţie surprinzătoare sau hilare,Adevărul despre cazul Harry Quebertprezintă moravurile societăţii americane, bine ascunse în spatele unei faţade impecabile. -- Le Figaro

Exploatând un fapt divers, Joël Dicker a construit un thriller alert care este, în acelaşi timp, un roman în roman, un studiu sociologic asupra Americii clasei de mijloc înainte de alegerea la preşedinţie a lui Barack Obama, ancheta unei crime şi un curs de literatură.

Ca un maestru, Dicker alternează epocile, registrele stilistice (raportul poliţiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) şi explorează America în toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditând, în acelaşi timp, asupra condiţiei scriitorului. O lecţie de scris şi o lecţie de viaţă. -- L’Express

Joël Dicker s-a născut la Geneva, pe 16 iunie 1985.
A studiat dreptul la Universitatea din Geneva, absolvind în 2010.
A obţinut „Premiul scriitorilor genovezi" pentru primul său roman, Les Derniers Jours de nos pères.
Joël Dicker a publicat al doilea roman al său, Adevărul despre cazul Harry Quebert, în septembrie 2012, primind Marele Premiu al Academiei Franceze. De asemenea, a făcut parte din selecţia finală pentru Premiul Goncourt. A fost distins cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe 2012.



Vreau să mulţumesc editurii Trei pentru carte, atât pentru că mi-au dat ocazia să o citesc, dar şi pentru că au adus cartea şi în România! Am început-o cu puţină teamă datorită celor 600+ pagini care te intimidează, dar am terminat-o cu tristeţe dându-mi seama că îmi doream să aibă mai multe pagini. 
    
   Poveste începe cu boala scriitorilor şi anume cu Marcus Goldman, un autor care după succesul romanului său de debut a rămas fără inspiraţie. Presiunea începe să crească şi editura cu care a semnat contract îl ameninţă că trebuie să scrie încă o carte. Fără să ştie ce să facă, Marcus decide să meargă în vizită la un prieten bun din Aurora, faimosul autor al romanului Originile răului, Harry Quebert, sperând că inspiraţia îi va reveni. Dar lucrurile nu se întâmplă precum se aştepta Marcus. În grădina lui Harry este găsit scheletul Nolei Kellergan, o fată care a dispărut în anul 1975. Harry este închis direct, deşi spune că nu e vinovat. Astfel, Marcus deschide un caz pentru a-şi apăra prietenul. Deşi lucrurile încep prost şi tot cazul pare să meargă în jos, după un timp, totul începe să capete un contur. Lista cu suspecţi creşte, dar tot lipseşte ceva pentru a-l scăpa pe Harry de acuzaţii. Ancheta continuă şi se extinde, dar pe când totul pare să fie rezolvat, apare un detaliu care dă totul peste cap.

Un roman foarte complex care arată adevărata faţă a oamenilor în diferite situaţii. ~!!SPOILER!! Speram ca Harry să fie cel vinovat, mai ales după ce am aflat despre Originile răului.~ Lista mea de suspecţi era mult mai mare decât a lui Marcus. Suspectam pe oricine apărea în carte şi pe Marcus, care nici nu ştiu dacă exista pe atunci:)). Cu fiecare pagină citită îmi venea să sar la ultima pagină să dezleg misterul şi să pot dormi liniştit. Mi-a plăcut foarte mult că capitolele sunt numerotate invers, de la 31,30,29....1 şi că ultimul s-a numit Adevărul despre cazul Harry Quebert. Joel Dicker e un om extrem de talentat şi îşi merită toate laudele şi consider că nu poţi să  treci prin viaţă fără să citeşti această carte.
image
Citateeee:
"Când vei ajunge la sfârşitul cărţii, Marcus, oferă-i cititorului o răsturnare de situaţie în utima secundă."
- pag 555, Harry către Marcus şi reacţia mea: 



Melodie:
"Seven devils all around you"

Notă:
 ∞
Previzualizaţi

Comandă cartea aici!!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu