Blogroll

luni, 10 iunie 2013

Sfasierea Cerului de Ursula K. le Guin la TREI

Sfâşierea ceruluiȘi dacă visele ar putea modifica realitatea? Și dacă am înţelege că visele noastre schimbă cu adevărat realitatea şi că suntem singurii care o ştim? Cum am încerca să folosim puterea aceea, fără să ne identificăm cu divinitatea?
Un roman care examinează natura realului şi a identităţii personale în cea mai bună tradiţie a lui Philip K. Dick.

Fiica unui antropolog american faimos şi a unei scriitoare, Ursula Kroeber Le Guin(n. 1929) este autoare de romane, povestiri şi cărţi pentru copii, în principal în genurile fantasy şi science-fiction; a scris de asemenea poezii şi eseuri. A devenit celebră după publicarea romanului Mâna stângă a întunericului, care a obţinut premiile Hugo şi Nebula în 1970. Cu următorul roman, Deposedaţii, a fost primul autor care a câştigat de două ori în acelaşi an premiile Hugo şi Nebula pentru roman. Le Guin a fost recompensată cu 5 premii Hugo şi 6 premii Nebula. În 1979 a primit premiul Gandalf Grand Master, în 1995 titlul Lifetime Achievement din partea World Fantasy, iar în 2003 a fost distinsă cu premiul Grand Master al societăţii Science Fiction and Fantasy Writers of America. A câştigat 19 premii Locus pentru ficţiune, mai multe decât oricare alt autor.

5 comentarii:

  1. chiar cred ca am sami iau cartea asta:xx
    app...crezi ca ma poti ajuta cu ceva?tot incerc sa scap de o carte:d e vorba de cartea pierduta a vrajitoarelor:D sper sa ma poti ajuta:D

    RăspundețiȘtergere
  2. n-am citit inca nimic de ea..parca si vocile(leda) e scrisa de ea, nu?

    RăspundețiȘtergere