Recenzie Orasul Sufletelor Pierdute

Cine a citit cartea stie ce inseamna sa tipi efectiv la o carte pana ragusesti.Nu glumesc, cred ca am tipat mai tare la deciziile lui Clary din cartea asta decat la concertul la care am fost in vara.Exact din cauza asta e o carte de 5 stele pentru mine.Pentru ca m-a facut sa simt atat de multe lucruri, de la frustrare la bucurie, la lacrimi varsate la 3 dimineata, la momente in care mi s-a topit inima.E un adevarat carusel de emotii care se termina exact cand ajungi in cel mai inalt punct, lasandu-te suspendat in starea aia de nerabdare si fluturi in stomac.
Asa cum "Printul mecanic" a fost cartea lui Jem, "Orasul sufletelor pierdute" a fost cartea lui Simon.S-a dezvoltat atat de mult in cele 5 volume ale seriei, incat de la tipu dragut, dar usor enervant care era in primul volum, a devenit unul din personajele mele preferate ale seriei.Bine, faptul ca ii povestea lui Isabelle plotul de le "Star Wars" (obsesia mea in clipa de fata) nu are absolut deloc relevanta in aceasta afirmatie.Relatia cu sora lui mi-a adus lacrimi in ochi si desi am avut parte de ea cam 3 propozitii in total, imi doresc din tot sufletul sa o revedem in urmatoarele volume ale Cassandrei.
Isabelle si-a lasat jos garda mai mult in acest volum, un lucru care a adus-o si mai aproape (daca e posibil) de sufletul meu.E atat de recomfortant sa vad o protagonista puternica, sarcastica, independenta, dar care are si o latura sensibila.In general autorii tind sa mearga in extreme cand vine vorba de femei in carti.Rar se gaseste un echilibru intre latura sensibila a unei eroine si cea de fier, dar Isabelle este construita foarte reusit si scena cu ea si Jordan chiar m-a facut sa rad.In general am ras de foarte multe ori, cartile Cassandrei au un gen de umor pe gustul meu care ma face sa rad de fiecare data.
Sebastian a fost marea surpriza a acestei serii as putea spune.Este un personaj atat de complex, cu atatea luini si umbre incat as vrea o intreaga seriei doar cu el.Am vazut o multime de discutii in care este numit cel mai bun antagonist al literaturii moderne si tind sa le dau dreptate.Este un personaj pe care urasti sa il iubesti, de care nu stii de ce te atasezi, de care nu vrei sa te atasezi pentru ca esti 100% constient ca te va trada si te va manipula si totusi nu te poti abtine.Este fermecator, dar letal, are o nevoie egoista de a fi iubit desi el nu poate sa simta asta si este obsedat de sora lui.M-a facut sa imi imaginez 1000 de universuri alternative in care el ar fi un baiat normal, fratele cel bun al lui Clary, pentru ca nu ma pot abtine sa nu ii doresc un final fericit (desi asta ar insemna ca 9/10 personaje sa moara si rau sa invinga).
In mod ciudat Jace cel posadat mi-a placut mai mult decat vechiul Jace.Nu pot sa imi explic de ce, de cand am terminat cartea ma intreb de ce.Clary a fost la fel de impulsiva ca si in celelalte volume, un lucru care a adus-o, din nou si din nou in situatii limita sau care puteau fi foarte usor evitate daca ar fi ascultat de persoanele din jurul ei.Dar tocmai asta imi place la ea, spiritul ei rebel si impulsiv, nu ar fi Clary fara asta.
De Magnus si Alec nu pot sa vorbesc fara sa imi lacrimeze ochii.Alec este dovada faptului ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune.Am plans la scena celor doi in epilog si presimt ca nu este ultimul moment cand Malec imi va produce o reactie de genul.
Un alt lucru care m-a facut sa vars lacrimi amare a fost multitudinea de legaturi cu "Dispozitive infernale".Cartea lui Will, frica lui Jace de rate, dar mai ales Fratele Zaharia, mi-a adus rauri si rauri de lacrimi, mai ales stiind ce se intampla in Printesa Mecanica.
In concluzie cartea astea merita 6/5 stele si va rog, va rog, va rog, nu ne mai lasati un milion de ani sa rabdam dupa "City of heavenly fire".

Nota: