Colecția EpicLove -
ficțiune pentru tineri
BESTSELLER NEW YORK TIMES
Numele meu este Tate.
Totuși, el nu îmi spune așa. Nici măcar nu i-ar trece prin cap să mi se
adreseze atât de familiar, asta în cazul în care mi s-ar adresa cât de cât. Nu,
abia dacă îmi vorbește.
Dar nici nu mă lasă în
pace.
Cândva, am fost cei mai
buni prieteni, după care a început să se lege de mine și a decis că scopul lui
este să îmi ruineze viața. Am fost umilită, exclusă și bârfită în toți anii de
liceu. Cu cât trecea timpul, cu atât mai chinuitoare deveneau farsele și
zvonurile puse la cale de el, și deja mi se făcuse lehamite să mă tot feresc
din calea lui. Am plecat chiar în Franța pentru un an de zile, ca să îl evit.
Doar că, acum, m-am
săturat să mă mai ascund și nici de-a naibii nu îl voi lăsa să-mi distrugă
ultimul an de liceu. Poate că el nu s-a schimbat, dar eu am făcut-o. Este
timpul să ripostez.
Nu mai am de gând să-l las
să-și bată joc de mine.
PENELOPE DOUGLAS este
scriitoare şi profesoară în Las Vegas. Născută în Dubuque, Iowa, este cea mai
mare dintre cele cinci fete ale familiei. Penelope a absolvit Universitatea
Northern Iowa, dobândind diplomă de licenţă în Administraţie Publică, pentru că
tatăl ei îi spusese că este neapărat nevoie să obţină acea licenţă. Apoi, a
urmat cursurile unui Master în Ştiinţele Educaţiei la Loyola University, în New
Orleans, pentru că ura administraţia publică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu