Blogroll

duminică, 10 februarie 2013

Cartea care va sparge recordurile recodurile! 'Gara Centrala'

AHAHAHHAHAHAHHAH=))))))) Carte despre Viaţa lui Fuego=)))))

Cel mai ironizat cântăreţ din România are un segment de fani care îl idolatrizează. Internetul abundă în ironii la adresa lui Paul Surugiu, alias Fuego, dar admiratorii lui îl proslăvesc ca pe un zeu. Despre Fuego s-au scris deja două cărţi şi urmează a treia. Dincolo de asta, surprinde fervoarea cu care nişte scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor, s-au avântat în laude şi comparaţii greu de imaginat.

„Calvarul iisusic” al lui Fuego
Poetul Ion Roşioru, membru în Uniunea Scriitorilor de peste 15 ani, scrie: „Nu-i vorba, aşa cum s-ar putea crede, de o biografie romanţată, ci de un bildungsroman în toată puterea cuvântului şi respectând întreg canonul speciei. Calea protagonistului nu-i deloc una presărată cu roze, ci populată ca şi în basme, cu tot felul de probe iniţiatice, deloc uşoare şi atrăgând după ele sau implicând descurajarea, eşecul, angoasele existenţiale, îndoiala şi tentaţia de a abandona urcuşul spre crestele consacrării. Pentru descrierea acestei ascensiuni gemene cu calvarul iisusic, autoarea recurge la o metaforă cum nu se poate mai inspirată:  cea a trenului vieţii”.

Contactat de "Adevărul", Ion Roşioru îşi pune cenuşă în cap: „Cartea este o pagină de maculatură ratată. O carte pentru domnişoare. A mizat pe popularitatea lui Fuego. Regret. Aşa se întâmplă: după ce scrii, apar multe îndoieli. Ea avea nevoie de nişte cronici. Sunt momente în care oamenii au nevoie de nişte încurajări pentru a intra în Uniunea Scriitorilor”.
O carte tulburătoare
Emilia Dabu, critic literar şi membru al Uniunii Scriitorilor, crede că biografia lui Fuego “aduce un plus de noutate în literatură”: “«Gara Centrală» este de o factură nouă în creaţia autoarei. O carte tulburătoare, scrisă cu forţă, iubire, bucurie. Personajul central este Fuego - Paul Surugiu, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzica uşoară. În jurul lui, Dora Alina Romanescu ţese o frumoasă poveste, ne plimbă în lumea acestui star, o lume a purităţii, a celor mai alese sentimente pe care el le dăruieşte cu generozitate celor care îi ascultă şi îi apreciază muzica”.

3 comentarii:

  1. Nu pot sa cred, e real? Editura EPICA si multe alte edituri care publica beletristica vireaza 2% din pretul fiecarui exemplar vandut catre Uniunea Scriitorilor. Ce spui de asta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, e real! sincer eu nu am citit descrierea cartii pentru ca mi s+a parut prea amuzant:)) carte despre viata lui Fuego:)))) Oricum nu se compara cartile publicate de editura Epica cu Fuego:)) Mi se pare foarte frumos ca donati 2% Uniunii Scriitorilor, asa mai se incurajeaza lumea!

      Ștergere