Miniona Tony Fremont,
inteligentă şi ciudată, cu talentul de a rosti cuvintele de-a-ndăratelea ─ de
fapt, ea este Ynot Tnomerf, o stângace care în copilărie a fost obligată să
folosească mâna dreaptă, şi de aici sentimentul ei că se află de cealaltă parte
a oglinzii ─, predă la facultate istoria militară, un subiect masculin prin
excelenţă şi plin de agresivitate.
Charis este o hippy
vegetariană cu un suflet pur, pasionată de cristale, cândva purtând numele de
Karen, care a rămas un eu ascuns, rănit şi plin de amărăciune… şi poate ceva
mai violent.
Roz, bogată, şic şi
zgomotoasă, dar naivă şi nesigură, are propria ei companie şi conduce un Rolls.
Aparent,
cele trei nu au nimic în comun – şi totuşi, ceva le leagă: Zenia, o femme fatalecu origini străine, charismatică, lacomă şi manipulatoare,
cu care au fost colege la universitate şi care, în perioade diferite, a intrat
în viaţa lor, aplicând asupra lor, rând pe rând, schemele ei malefice.
Le-a câştigat simpatia, le-a trădat încrederea şi le-a exploatat
slăbiciunile, iar rezultatul constant au fost pierderi financiare, distrugerea
relaţiilor cu bărbaţii din viaţa celor trei, pierderea încrederii de sine,
sentimentul trădării. Înainte de a le seduce bărbaţii, ea le-a sedus mental pe cele
trei, adaptându-şi poveştile trecutului şi nevoilor emoţionale ale fiecăreia,
şi mimând vulnerabilitatea. Doar mai târziu şi-a afirmat Zenia lipsa de
empatie: „Asta nu e cea mai utilă parte a trupului”, declară ea la un moment
dat, referindu-se la inimă.
Acum însă Zenia este
moartă, făcută bucăţele într-o explozie în Beirut , şi cele trei prietene se simt în
siguranţă, simt că îşi pot vedea liniştite de viaţă. Sau cel puţin aşa cred
ele… până în ziua când o Zenia încă seducătoare îşi face apariţia în restaurantul
unde îşi iau împreună prânzul.
Romanul lui Margaret
Atwood este un basm contemporan, scris cu maliţiozitate; o lectură
captivantă, plină de vervă, inteligenţă şi pătrundere, o deconstrucţie a
legăturilor care există între femei – iubire, gelozie, furie, dispreţ,
răzbunare, prietenie; o sondare a profunzimilor răului, făcută cu o notă de
umor. Cât despre personajul care dă titlul cărţii, o aluzie feminizată la
povestea fraţilor Grimm ─, ea este clasica „cealaltă femeie”, răspunsul la
fanteziile bărbaţilor şi temerile femeilor, malefică într-un fel misterios şi
atemporal, şi totuşi atât de maleabilă în multele ei faţete, încât devine
aproape mitică. Atwood creează un monstru perfect credibil ─ căci fiecare
dintre noi a cunoscut, cândva, o Zenia.
„Merită
toate superlativele de la hilar la înţelept. Un adevărat tur de
forţă, spiritual şi original, plin de suspans şi inteligenţă.” – Booklist
„Nimeni
nu cartografiază psihicul femeii aşa cum o face Margaret Atwood…” – Newsweek
„Studiul lui Atwood
asupra impulsurilor care fac din viaţă un chin debordează de imaginaţie,
ingeniozitate şi inteligenţă.” – Peter Kemp
„Amuzant,
profund, emoţionant… Intriga lui Atwood e măiastră, iar umorul ei e tăios, sexy
şi aspru.” – Washington Post
Cartea are 640 pagini,
formatul 13×20 cm, ediţia este cartonată şi preţul de listă 54,90 lei. La
precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.
vreau si eu s-o citesc :-?
RăspundețiȘtergere