Blogroll

sâmbătă, 21 iulie 2012

Recenzie Sacrificiul Final de Richelle Mead

Ultimul volum din seria Academia Vampirilor, a apărul ăn anul 2011 la editura Leda.
Şi uite aşa s-a terminat şi seria mea preferată, cu Rose care se riscă pentru Lissa, cu Adrian.... care e tot amuzantul Adrian, cu noi personaje cu noi întâmplări, cu noi sacrificii. Până la sacrificiul final. O să-mi fie dor de Dimitri cel "de piatră" sau de ironiile lui Abe. De fapt o să-mi fie dor de totimage, cu siguranţă Academia Vampirilor e o serie care m-a marcat pe viaţă.
Îmi place forte mult cum începe cartea " Nu suport cuştile." Rose fuge din "cuşcă" înainte de procesul care hotăra dacă e sau nu vinovată pentru uciderea reginei Tatiana, împreună cu Dimitri . Ei fug ajutaţi de Abe (şi mulţi alţii) care le găseşte unde să stea să nu fie prinşi, dar fiind Rose, nu prea se respectă regulile, aşa că ei doi fug împreună cu Sydney, îl găsesc pe Victor şi pe fratele său. Împreună cu aceştia , ei o găsesc pe sora(Jill) lui Lissa(tatăl ei a avut o relaţie cu altă femeie) , Rose îl omoară pe Victor, se întorc la Academie cu Jill şi cu dovezi referitoare la cina a ucis regina. Aceasta sa dovedit a fi Tasha Ozera, care o împuşcă pe Rose, aceasta sărind în faţa lui Lissa. Aceasta aproape moare, dar reuşeşte să se lupte şi se trezeşte într-un spital şi află că nu mai e atinsă de umbră. În final, Rose e repartizată Lissei, iar Dimitri lui Christian.
Să vă povestesc mai pe scurt faza cu Rose ne-atinsă de umbră. Ea murind( la început, când a fost salvată de Lissa), Lissa sa folosit de spirit ca să îl aducă înapoi, iar acum ea a reuşit singură să "reînvie" sa rupt şi conexiunea spiritului legat de Lissa în corp de Rose, aşa că e nu mai e atinsă de umbră. Desigur, asta nu mi-o convenit deloc, ştiu că le făcea rău amândurora, dar cartea mai pe asta se baza. Cred că e singurul lucru care nu mi-o convenit la carte.
image
 Referitor la momentul în care Rose s-a sacrificat pentru Lissa şi a fost împuşcată , pagina 524 e cea ma tristă din toate 6 cărţile şi am găsit un citat care chiar m-a plăcut deşi e unul foarte utilizat şi sec, aici are semnificaţie "Ei au prioritate."image Asta e ultimul gând a lui Rose înainte să moară, după ce o vede pe Lissa plângând pentru ea şi Dimitri care îî e alături şi atunci realizează că ambele peroane pe care le iubeşte sunt în siguranţă şi decide că poate să plece de pe lumea asta. Cam naşpa:(.

Un alt citat care m-a plăcut, marca Adrian:
"- Tu vrei să fi regină?(Adrian)
...
- Nu! Sigur că nu.Am opsprezece ani. Nici măcar să beau alcool n-am voie.(Lissa)
- Dar asta nu te-a împiedicat niciodată să bei, i-a atras el atenţia, revenind aproape cel obişnuit" -pag. 293

Melodie:
Paramore- Misguided Ghosts
"We are just misguided ghosts"

Notă:
Previzualizaţi

Richelle Mead: image pentru tot.

6 comentarii:

  1. Eu nu mai inteleg ....ea a murit sau a reinviat.
    Prima data ai zis ca sa trezit intrun spital , apoi ai zis ca moare.
    Deci moare sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu inteleg altceva....daca strigoii pot constrange atunci de ce nu ii constrang si pe dhampiri si moroi? Sau mai mult de ce nu o constrange pe rose cand ea ii tortureaza?
    Din moment ce forta lor de constrangere e asa mare

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ...intrati pe google si scrieti wikipedia richelle mead..... si dati la bibliografie...sa vedeti ca a inceput sa scrie niste carti cu alchimista sytney dina academia vampirilor si chiar jos cartea sunshine cu personaje din academia vampirilor.
    Abia astept sa le citesc

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ...intrati pe google si scrieti wikipedia richelle mead..... si dati la bibliografie...sa vedeti ca a inceput sa scrie niste carti cu alchimista sytney dina academia vampirilor si chiar jos cartea sunshine cu personaje din academia vampirilor.
    Abia astept sa le citesc

    RăspundețiȘtergere