Autor: Erika Johansen
Traducere din engleză de Laura Sandu
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 536
Editura Trei
Primul volum al seriei Regina Ţinutului Tearling
Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai
mare parte a umanităţii, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca
feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supravieţuitorii o iau de la
capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ţinut sărăcit, prădat de propriii
săi nobili şi de regatul Mortmesne, condus de Regina Roşie.
Singura speranţă a poporului îngenuncheat este moştenitoarea
tronului, Kelsea Raleigh, o fată de 19 ani care nu cunoaşte decât lumea
cărţilor şi, mai ales, istoria omenirii de dinainte de Trecere.
Călătoria viitoarei regine este începutul unei iniţieri
dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri şi îşi
descoperă darul clarviziunii.
O lume fantastică şi înfricoşătoare, ce aminteşte de Jocurile
Foamei!
"O lectură epică! Johansen construieşte un roman
fabulos, cu răsturnări de situaţie la tot pasul şi personaje memorabile."
– New York Post
"Johansen inserează cu o mână de expert coliere magice,
coduri de onoare, intrigă politică şi un grăunte de mister într-o poveste ce
străbate spaţiul şi timpul." – Booklist
"Autoarea imaginează o maşină a timpului întunecată şi
năucitoare. E posibil să fim în secolul XXIV, dar totodată şi în Evul Mediu?
Această întrepătrundere a epocilor ne face să privim lumea de astăzi – şi mai
ales tehnologia şi educaţia – într-o lumină cu totul nouă." – Glamour
"Cineva o apucă de subsuori şi o răsuci pe spate. În
faţa ochilor îi jucau pete negre. Rana din grumaz i se deschise şi mai mult şi
începu să-i pulseze cu sânge cald. Picioarele îi căzură fiecare într-o parte,
nervii i se treziră la viaţă şi o lovi o durere nemaivăzută, de parcă gamba
i-ar fi fost străpunsă deodată de nenumărate cioburi. Deasupra ei apăru un chip
de culoarea morţii, cu două găuri negre, impenetrabile. În loc de ochi şi cu
gura pătată de sânge. Kelsea nu putu să-şi oprească un ţipăt, până să-şi dea
seama că nu era decât o mască."
Erika Johansen şi-a luat masteratul la Iowa Writers'
Workshop, una dintre cele mai importante destinaţii pentru scriitorii în
devenire. A început să lucreze la seria Regina Ţinutului Tearling încă din
2007, inspirată de un vis: "imaginea unor corăbii la linia
orizontului". "Am vrut să-mi imaginez un scenariu de coşmar, o lume
în care cărţile nu mai au nicio valoare, şi să văd ce se întâmplă",
declara Erika Johansen într-un interviu.
Regina Adevărată a fost numită versiunea feminină a
celebrului Urzeala Tronurilor, însă autoarea crede că seria Dune, a lui Frank
Herbert, e mai apropiată de naraţiunea ei.
Warner Bros. şi David Heyman, producătorul seriei Harry
Potter, au obţinut drepturile de ecranizare, iar pentru rolul lui Kelsea
Raleigh a fost aleasă Emma Watson.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu