Puneţi-vă centura! Aceasta este o cursă care demarează în forţă şi în care se accelerează încă şi mai mult pe parcurs!
EXPERIMENTUL ANGEL, volumul 1 din seriaMAXIMUM RIDE de JAMES PANTTERSO
BUN VENIT ÎN COŞMARUL NOSTRU. Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.
Max
Max Ride, tânăra de paisprezece ani, ştie ce înseamnă să te ridici deasupra lumii – la propriu! Ea şi ceilalţi membri ai stolului – Fang, Iggy, Nudge, Gasman şi Angel – sunt nişte copii obişnuiţi, doar că au aripi şi pot zbura. Pentru unii, pare un vis minunat, însă viaţa lor se poate transforma într-un adevărat coşmar în orice clipă… ca atunci când Angel, cea mai mică din stol, este răpită şi dusă înapoi la „Şcoală”, locul în care ei au crescut. Aici, închişi în cuşti, au fost cobaii unor aşa-zişi „savanţi”, care au experimentat asupra lor diverse modificări genetice, pentru ca în final copiii să fie 98% umani şi 2% păsări. Şi ca şi cum asta nu ar fi destul, ei sunt urmăriţi de Eliminatori, oameni-lupi, alte fiinţe mutante rezultate în urma experienţelor cumplite din laborator.
Nimic însă nu poate întrerupe călătoria micului stol, la capătul căreia copiii speră să afle răspunsul la întrebările care-i chinuie obsedant: cum au venit pe lume, cine sunt părinţii lor, de ce sunt superiori altor fiinţe umane, cum pot scăpa de creaturile blestemate care-i urmăresc şi multe, multe altele…

Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare – Tradusă în peste 12 ţări – New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) – Publishers Weekly Bestseller – ALA Quick Pick pentru Tineri – Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” – Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age”- Recomandare Book Sense Pick – Recomadată de editorii de la KLIATT – Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice – În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment şi Universal Pictures
„Este povestea mea preferată, poate cea mai reuşită.” – declară James Patterson despreMaximum Ride: Experimentul Angel.
„O aventură palpitantă pentru cititorii de toate vârstele!” – The Canadian Press
„Cartea săptămânii… Ritm, acţiune, mister şi cool!” – London Times
„Acţiune non-stop, ce te face să cititeşti pe nerăsuflate această carte de la prima până la ultima pagină. Viteză, suspans, nerv!” – Kirkus Reviews
„Maximum Ride: Experimentul Angel este ca unul dintre cele mai bune jocuri video sau film de acţiune, sub forma unei cărţi.” –Cleveland Plain Dealer
Cartea are formatul 13 x 20 cm, cartonată cu supracopertă, 448 pagini, preţ: 39,90 lei. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi de transportul gratuit.
Date autor:
Autor prolific care domină azi piaţa romanelor de ficţiune şi care a ocupat prima poziţie în topul celor mai bine plătiţi scriitori din lume, JAMES PATTERSON a publicat de-a lungul carierei sale peste 80 de titluri. Printre ele se numără seriile de mare succes: Alex Cross, Women’s Murder Club, Michael Bennett, precum şi cele la fel de îndrăgite destinate tinerilor: Maximum Ride, Witch & Wizard (în curînd la Editura Leda), Middle School (în curînd la Editura Corint Juniorl, alături de bestselleruri şi thrillere de sine stătătoare. Multe dintre ele au devenit scenarii de seriale TV sau filme.
Cărţile sale s-au vândut într-un număr de aproximativ 260 de milioane de exemplare, în toată lumea. Până în prezent, el are un număr de 19 romane bestseller clasate consecutiv pe locul întâi în topul întocmit de The New York Times şi multe pe locul întâi în clasamentul Sunday Times; de asemenea, deţine recordul New York Times pentru cele mai multe titluri de ficţiune la categoria Hardcover, devenite bestselleruri, scrise de un singur autor (76 în total), ceea ce constituie şi un record consemnat de Guinness World Record. A fost recompensat cu numeroase premii, şi a fost nominalizat de două ori ca Autor al Anului pentru Children’s Choice Book Award, obţinând premiul în 2010. De asemenea, a fondat în 2005 Premiul James Patterson Page Turner, care oferă sume importante celor care prin activitatea lor fac cunoscute talentele literare şi promovează lectura.
Locuieşte în Florida, împreună cu soţia şi fiul lor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu