Blogroll

joi, 19 ianuarie 2012

Recenzie Divergent de Veronica Roth

Cartea a fost publicată de Leda în anul 2011,dar o puteţi gasi si pe Librăria online Libris.


Spun cu cea mai mare încredere că această carte şterge faima tutoro cărţilor cu vampiri,vârcolaci etc.So dear vampires,Divergent is the winner.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la Divergent este faptul că te face să simţi ceea ce simte Tris,personajul principal,iubire,frică ,emoţii dar în primul rând ură.
Cartea se bazează pe o „nouă” lume,care este împărţită în 5 facţiuni ,fiecare dintre acestea are specialitatea ei: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi).Această lume se bazează pe legea “Facţiunea înaintea sângelui”(Se referă la facţiunea în care eşti să fie înaintea familiei şi a prietenilor).
Eu aş împărţi cartea în trei părţi şi anume : prima fiind Tris ,cu numele ei real Beatrice, care este în facţinea în care s-a născut ,unde îi este familia, a doua fiind momentul în care ea este “fără” facţiune adică momentul în care ea trebuie să aleagă dacă va rămâne cu familia ei sau va face ce crede ea că i se potriveşte cel mai bine.Şi în final ,partea a 3-a ,partea de când ea a ales şi îşi începe iniţierea.
Cartea începe numai bine ,ne lamureşte de ce cartea are numele pe care îl poartă. Beatrice este la şcoală şi trebuie să işi facă testul pentru alegerea facţiunilor,care ar putea să o ajute  în alegerea pe care ar putea să o facă .În urma rezultatelor ea află că este un “Divergent”(în urma testuli ei îi ies trei facţiuni care i se potrivesc adică Abnegaţie , Neînficare şi Erudiţie,aceste trei împreună formează divergenţa),Tori (cea care îi face testul) îi spune că este periculos să fie divergent şi să nu spună nimănui.Momentan acest lucru este uşor pentru că Abnegaţia,facţiunea din care face ea parte,se bazează ,după părere mea,pe modestie şi respectarea regulilor.
Ziua următoare e ziua alegerilor.Beatrice este hotărâtă că nu îşi va trada familia şi că va ramâne împreună cu ei deşi ea şi-ar dori să facă parte din Neînfricaţi.Dar spre surprinderea tuturor,inclusive surprinderea ei şi din cauză că şi fratelei ei a părăsit Abnegaţia în ciuda aparenţelor,ea alege Neînficarea.Una dintre chestile care m-a sâcâit la carte a fost ca era prea clar ce va alege.
Iniţierea începe cu drumul până la complexul Neînficaţilor unde Tris,noul nume al lui Beatrice,sare prima de pe o clădire.Ei  învaţă cum să tragă cu o armă,cum să luptele (aici trebuie să specific că vă va face plăcere să citiţi lupta dintre ea şi Molly,o să simţiţi plăcere şi mirosul răzbunării)şi să îşi înfrunte temerile.Tris sfârşeşte să fie împreună cu antrenorul ei (asta mă duce cu gândul la Academia Vampirilor de Mead)care se dovedeşte că a fost un membru al Abnegaţiei.
Cartea se sfârşeşte cu un război între Abnegaţie şi Neînficaţii novici ,aliaţii Erudiţilor.Neînficaţilor li se injectează un ser care le dă impresia că sunt într-o simulare a iniţierii,ei nu au idee că sunt în război. Secretul ei este în pericol,deşi o salvează până la urmă.
Alt minus care îl acord cărţii este finalul deschis.Da,urăsc ca o carte să aibă final deschis ,să nu poţi să afli ce se întâmplă în continuare.
Divergent te învaţă ,că deşi familia ţi-a “construit” inima,trebuie să faci ce îţi place ,să faci ceea ce simţi tu că poţi să accepţi toată viaţa , ceea ce îţi face plăcere; poţi să te schimbi complet cât ai acelaşi suflet şi nu în ultimul rand să fi om,poţi să fi cel mai neînficat,tot putem să avem nevoie de umărului cuiva,să avem temeri .

Citate:


pag 50
"Sunt curajoasă,sunt egoistă"
pag 18

"-Acum ,îmi aminteşte de frica pe care am învins-o"
pag 221
-Şi acum ai trecut peste frica asta?
-Încă nu.Poate că nu o să trec niciodată.
-Prin urmare ele nu dispar?
-Uneori ,da.Şi uneori sunt înlocuite de altele noi.
pag 272
"E o glumă plină de cruzime,dar îmi vine greu să-mi stăpânesc zâmbetul"
<><><><><> 
<><><><><>
Veronica Roth
A absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creatoare. În anii studenţiei, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină divergent în loc să-şi facă temele. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul. 
În prezent, locuieşte în apropiere de Chicago şi îşi dedică tot timpul scrisului. Divergent este primul ei roman.
,

Volumul al 2-lea ,Insurgent apare în mai în SUA,aşa ca fraţilor noi mai aşteptăm puţin...


Notă carte:




Un comentariu: